Istoria mătăsii naturale | Istoria sericiculturii
Începând din cele mai vechi timpuri și până în epoca modernă, baza de materii prime textile a fost formată practic numai din fibre naturale, ca cele din lână, bumbac, in, cânepă și altele. Din aceste fibre filabile s-au obținut, mai întâi prin toarcere și mai târziu prin filare, utilizând mașini adecvate, fire alcătuite din fibre de lungimi relativ mici. Paralel cu fibrele filabile, menționate mai sus, omul a găsit în natura o alta materie primă textilă, care nu necesita o filare propriu-zisă; aceasta este mătasea naturala sau borangicul. Caracterizată prin mare finețe, rezistență mecanică bună și o strălucire deosebită, această materie primă face parte din seria fibrelor proteice naturale, alături de lână, păruri etc. |
Mătasea naturală este elaborată sub forma filamentară de larvele unor fluturi, capabile de a ,,fila" fibre foarte fine din filamente deosebit de lungi. Acestea sunt transformate prin asamblare și răsucire, în fire de mătase, care constituie materie prima pentru secțiile de tricotaje și țesătorii de mătase naturală. Aceste fire filamentare se diferențiază de firele rezultate prin filari mecanice are fibrelor relativ scurte, prin aceea ca în alcătuirea lor intră filamente de lungimi foarte mari, ajungând practic până la 600-800 m sau mai mult.
Patria mătăsii naturale o reprezintă China. Cercetătorii istorici au descoperit articole confecționate din mătase naturală, cărora li se atribuie o vechime de 4700 ani. Ținând seama că era neolitică începe cu circa 6000 ani înaintea erei creștine se poate aprecia că preocupările chinezilor în vederea obținerii mătăsii naturale depășește 6000 ani.
După părerea dr. ing. Paul Rochas, mătasea naturala a existat înaintea existenței omului și înaintea apariției oilor. Părerea se bazează pe faptul ca fluturele de mătase de dud, din specia Bombyx mori, face parte din clasa mare a insectelor, avându-și originea în timpuri preistorice.
Arta creșterii viermelui de mătase și utilizarea mătăsii este atribuită tinerei prințese chineze Si-Ling-Schi. Există părerea că viermele de mătase a fost observat prima dată de prințesa Lai-Tsu. Aceasta, la sugestia unui sfetnic bătrân s-a culcat lângă tulpina unui dud bătrân, cu coroana bogata, unde foșnete deosebite i-au atras atenția. Ea zări o omidă neobișnuită, cenușie, care mânca frunze de dud. La lumina razelor solare ea observă și un fir neobișnuit de subțire și strălucitor, care venea chiar din gura omizii; era firul viermelui de mătase. Prințesa Si-Ling-Schi a depanat pentru prima dată firul minunat al unui cocon sălbatic, găsit sub un dud. Ea a introdus cultivarea duzilor, creșterea viermilor de mătase din specia Bombyx mori și depanarea mătăsii pe mosoare. Tot ea a inventat vârtelnița pentru mătase. Ea a observat că în apă clocotită, gogoșile viermilor de mătase se desfac în filamente, transformabile în fire.
Mătasea naturala însa se folosea de către chinezi nu numai pentru îmbrăcăminte, ci în scurtă vreme ea a devenit utilă pentru fabricarea covoarelor de perete, decoruri religioase, ornamentări interioare, picturi etc.
Pentru chinezii vechi, sericicultura a devenit o preocupare sacră ce constituia un secret, protejat prin decrete imperiale. Divulgarea acestui secret se pedepsea cu moartea. Timp de aproximativ 30 de secole ei au știut să păstreze acest secret biologic, cât și producția și comerțul cu mătase naturală. Chinezii aduceau stofele de mătase pe piețele din Turkistanul Oriental, unde negustorii mediteraneeni veneau sa le cumpere.
În antichitate, grecii și romanii foloseau mătasea naturală, mai ales pentru articole de îmbrăcăminte destinate împăraților și nobililor. Această provenea însă tot din țările Asiei și era cumpărată la preț deosebit de ridicat, fiind plătită cu greutatea ei în aur. În anul 165, la curtea împăratului chinez Huan-Ti sosește prima misiune din partea împăratului roman Marc Aureliu, pentru tratative de cumpărare a unor cantități mari de mătăsuri, prețurile însă erau greu accesibile. După aproximativ 3000 de ani, acest secret al creșterii și exploatării viermilor de mătase, așa precum era firesc, s-a răspândit treptat, mai întâi la câteva țări asiatice ca: Japonia, India, Persia și mai târziu în Imperiul Roman. |